Sigla ADRSE

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est
Regiunea Sud-Est


Managementul Polului national de competitivitate in promovarea sistemelor moderne de fabricatie pentru implementarea principiilor verzi - MEDGreen

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est (ADR SE) a implementat proiectul de Management al Polului national de competitivitate in promovarea sistemelor moderne de fabricatie pentru implementarea principiilor economiei verzi – MEDGreen, in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice - Axa Prioritara „Un sistem inovativ si ecoeficient de productie” - Domeniul Major de Interventie 1.3 „Dezvoltarea durabila a antreprenoriatului” - Operatiunea 1.3.1 „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes national si international”.

Valoarea totală a proiectului de management al Polului Medgreen a fost de 853.720 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 843.260 lei. Proiectul a fost implementat pe o durată de 19 luni, începând cu data de 22.05.2014.

Obiectivul general al proiectului a fost asigurarea unei structuri de management şi coordonare eficientă a proiectelor entităţilor constitutive ale Polului, în vederea implementării coerente a strategiei de dezvoltare a acestuia, precum şi crearea unui mediu favorabil dezvoltării durabile prin promovarea inovării, a principiilor economiei verzi şi a creşterii productivităţii sectorului de producţie a componentelor şi sistemelor moderne de fabricaţie cu valoare adaugată mare, competitive pe piaţa naţională şi internaţională.

Obiectivele specifice au fost: asigurarea unui management integrat al polului; asigurarea coerentei implementarii proiectelor; identificarea unui model adecvat de dezvoltare atat la nivel national, cat si international; actualizarea continua a strategiei de dezvoltare a polului si integrarea rezultatelor obtinute in urma implementarii proiectelor; crearea de noi parteneriate cu organizatii din tara si din strainatate si identificarea de noi oportunitati de dezvoltare pentru membrii polului; asigurarea vizibilitatii corespunzatoare a polului (atat pe plan national cat si international) prin implementarea unor masuri de comunicare si promovare adecvate.

Principalele activităţi care au fost derulate în cadrul proiectului de management al polului: promovarea polului şi a firmelor membre în cadrul târgurilor şi expoziţiilor naţionale şi internaţionale; organizarea de instruiri pe tema managementului polului şi a reţelelor de cooperare la nivel naţional şi internaţional; identificarea unui model de dezvoltare a Polului şi participarea la stagii de documentare în UE pe teme similare; crearea/facilitarea parteneriatelor cu actori interni/externi, clustere, alţi poli de competitivitate la nivelul UE, prin identificarea domeniilor de interes pentru activităţi de cooperare.

Polul MEDGreen a cuprins 10 proiecte, din care 3 proiecte de investiţii, 3 proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare şi 4 proiecte de tip “soft” care sunt în derulare în regiunile de dezvoltare Sud-Est, Vest, Bucureşti-Ilfov. Valoarea totală a acestor proiecte este de 88.680.995,61 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 44.241.711,45 lei.

La nivel regional, s-a identificat in ultimii ani necesitatea crearii unor structuri de promovare a afacerilor in sectorul productiv, care sa constituie o rampa de lansare pentru intreprinderile mici si mijlocii si nu numai si care sa ajute la consolidarea pozitiei membrilor atat pe piata nationala cat si pe piata internationala.

Polul de competitivitate MEDGreen a fost constituit prin selectarea mai multor intreprinderi cu management performant, dinamice si competitive pe diferite segmente de piata, cu potential ridicat de crestere in contextul economiei verzi, care sa permita, printr-o abordare comuna, sa devina relevante pe piata europeana si internationala. Se urmareste astfel cresterea competitivitatii si productivitatii firmelor membre ce isi desfasoara activitatea in domeniul productiei de echipamente sau a serviciilor ce deservesc economia verde, sprijinirea IMM-urilor si a antreprenoriatului, dezvoltarea capitalului uman angajat in sector, cresterea numarului locurilor de munca si cresterea valorii exporturilor firmelor membre, contribuind astfel la dezvoltarea unei economii durabile. Un rol important in cadrul acestui fenomen de cooperare il au clusterele, care au facilitat crearea polului de competitivitate, prin transferul experientei acumulate.

Prin implementarea acestor proiecte, institutii de educatie si cercetare stiintifica si intreprinderi vor lucra impreuna pentru a obtine produse, servicii si procese noi inovative in vederea cresterii capacitatii de cercetare-dezvoltare, stimularii cooperarii intre institutii de cercetare-dezvoltare inovare si intreprinderi, precum si cresterii accesului intreprinderilor la CDI.

Entitatea de management creata si consolidata prin implementarea acestui proiect, respectiv ADR Sud-Est, are rolul sa stimuleze relatiile parteneriale, bazate pe incredere, dintre diferitele tipuri de institutii, facilitand astfel transferul tehnologic si al rezultatelor activitatii de cercetare-dezvoltare-inovare catre sectorul productiv in timp real, totodata promovand competitia.

Pentru mai multe informatii, accesati: www.adrse.ro/polmedgreen; http://www.fonduri-ue.ro/poscce



pdf Comunicat de presa - lansare proiect
pdf Comunicat de presa - RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE - înfruntă provocările și susține energia curată și în 2014
pdf Comunicat de presa - RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE - Cheia spre independența energetică!
pdf Comunicat de presa - RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE - RENERGY AWARD - Premiu decernat in domeniul energiei regenerabile
pdf Comunicat de presa - RENEXPO® HYDROPOWER - Evenimentul pe hidroenergie al României
pdf Comunicat de presa - RENEXPO® BIO&CO - Toată linia de proces a unei centrale de biogaz la un loc!
pdf Buletin informativ semestrial nr. 1
pdf Buletin informativ semestrial nr. 2
pdf Buletin informativ semestrial nr. 3
pdf Buletin informativ semestrial nr. 4
pdf Comunicat de presa - finalizare proiect
Accept

Acest website folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.Detalii