Sigla ADRSE
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est
Regiunea Sud-Est
Skip Navigation Links

Procesul de Planificare Regională 2021-2027

PDF Prima versiune a Programului Operațional Regional pentru Regiunea Sud-Est 2021-2027 - iunie 2020

În baza prevederilor Comisiei Europene, începând din anul 2018, Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, participă la procesul de consultare, la nivel național și regional, pentru pregătirea perioadei de programare 2021-2027, proces coordonat de Ministerului Fondurilor Europene (MFE) și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

În vederea asigurării unei coordonări coerente și unitare a procesului de elaborare a documentelor de programare pentru perioada 2021-2027, MFE a elaborat un set de orientări metodologice ce au ca principal scop, stabilirea unor linii directoare pentru procesul de programare a fondurilor europene nerambursabile.

La nivel regional, elaborarea Planului de Dezvoltare Regională Sud-Est 2021-2027 (PDR) se realizează respectând metodologia propusă de MLPDA cât și ”Regulamentul - cadru pentru organizarea şi funcţionarea Comitetelor Regionale pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regională”.

În anul 2020, Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est continuă procesul de consultare în cadrul parteneriatului inter-instituțional creat la nivel regional, prin organizarea de întâlniri de lucru la nivel județean și regional, în vederea finalizării procesului de planificare, elaborării și fundamentării documentelor de programare a viitoarei perioade de programare

În perioada următoare, ADR Sud-Est, va organiza în județele regiunii, întâlniri de lucru ale Grupurilor Tematice Regionale, în vederea elaborării Planului de Dezvoltare Regională Sud-Est (PDR), Programului Operațional Regional Sud-Est 2021-2027 și pregătirea viitoarei perioade de programare 2021-2027, conform Obiectivelor de Politică 2021-2027:

  • OP 1 – O Europă mai inteligentă
  • OP 2 – O Europă mai verde
  • OP 3 – O Europă mai conectată
  • OP 4 – O Europă mai socială
  • OP 5 – O Europă mai aproape de cetățenii săi

Perioada de programare 2021-2027

Pentru perioada de programare 2021-2027, Agentia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est va continua procesul de programare a activităților specifice dezvoltării regionale în conformitate cu documentele strategice nationale si documentele strategice ale Uniunii Europene.

În cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027, Comisia propune modernizarea politicii de coeziune, principala politică de investiții a UE și una dintre cele mai tangibile expresii ale solidarității. Obiectivul este stimularea convergenței economice și sociale, sprijinind, în același timp, regiunile să valorifice pe deplin globalizarea și înzestrându-le cu instrumente adecvate pentru o creștere solidă și durabilă. Toate regiunile rămân eligibile pentru finanțare prin politica de coeziune, pe baza a trei categorii: regiuni mai puțin dezvoltate, în tranziție și mai dezvoltate.În perioada 2021-2027, cinci obiective de politică vor stimula investițiile UE.

Investițiile în dezvoltare regională se vor axa mai ales pe obiectivele 1 și 2. Acestor priorități li se vor aloca 65 % - 85 % din resursele FEDR și ale Fondului de coeziune, în funcție de prosperitatea relativă a statelor membre.

  • 1. O Europă mai inteligentă, prin inovare, digitalizare, transformare economică și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii
  • 2. O Europă mai verde, fără emisii de carbon, punerea în aplicare a Acordului de la Paris și investiții în tranziția energetică, energia din surse regenerabile și combaterea schimbărilor climatice
  • 3. O Europă conectată, cu rețele strategice de transport și digitale
  • 4. O Europă mai socială, pentru realizarea pilonului european al drepturilor sociale și sprijinirea calității locurilor de muncă, a învățământului, a competențelor, a incluziunii sociale și a accesului egal la sistemul de sănătate
  • 5. O Europă mai apropiată de cetățenii săi, prin sprijinirea strategiilor de dezvoltare conduse la nivel local și a dezvoltării urbane durabile în UE.

Politica de coeziune continuă investițiile în toate regiunile, pe baza a 3 categorii (mai puțin dezvoltate, în tranziție, mai dezvoltate). Metoda de alocare a fondurile se bazează încă, în mare măsură, pe PIB-ul pe cap de locuitor. Se introduc noi criterii (șomajul în rândul tinerilor, nivel scăzut de educație, schimbări climatice și primirea și integrarea migranților), pentru a reflecta mai bine realitatea de pe teren. Regiunile ultraperiferice vor beneficia în continuare de sprijin special de la UE. Politica de coeziune continuă să sprijine strategiile de dezvoltare conduse la nivel local și să autonomizeze gestionarea fondurilor de către autoritățile locale. Crește și dimensiunea urbană a politicii de coeziune, prin alocarea a 6 % din FEDR dezvoltării urbane durabile și printr-un nou program de colaborare în rețea și de consolidare a capacităților dedicat autorităților urbane, sub denumirea Inițiativa urbană europeană. (Conform site-ului oficial al Comisiei Europene).